Din iubirea Ta, Părinte, m-ai făcut să fiu o floare
Și să curg, precum izvorul, peste lutul înverzit.
Mi-ai dat aripi și lumina, un parfum, nu doar culoare,
Să îți simt căldura palmei și să văd cât m-ai iubit.
Nu sunt vrednică de prețul ce l-ai pus pe al meu suflet,
Nici de binecuvântarea ce mă-învăluie mereu.
Eu, ființa cea plăpândă, puf ușor de păpădie,
O ridici din neputință, când ea cade și-i e greu.
Simt iubirea Ta de Tată ce-o reverși din abundență,
Harul ce n-are măsură, pacea ce mi-o dai in dar.
Mă înalți spre culmi semețe, chiar de sunt căzută-n hăuri,
Îmi ești caldă mângâiere, apă vie și nectar!